

În baza art.38-39 al Constituției Republicii Moldova, art.158 Codului Muncii al Republicii Moldova, art.168 alin.(1) Cod de Procedură Civilă, Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova nr.77 din 17 aprilie 2025 și a Dispoziției Consiliului Superior al Magistraturii nr.58 din 25 august 2025, cu privire la activitatea instanțelor judecătorești în legătură cu desfășurarea alegerilor parlamentare, zilele de odihnă 27 – 28 septembrie 2025 sunt declarate lucrătoare pentru completele specializate în materie de contencios administrativ și pentru persoanele responsabile de înregistrarea și asigurarea repartizării aleatorii a cauzelor din cadrul judecătoriilor.
Contestațiile în materie electorală, depuse la Curtea de Apel Sud în zilele de odihnă 27 – 28 septembrie 2025, se vor repartiza judecătorilor specializați în materie de contencios administrativ, în mod aleatoriu, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare а Dosarelor.
Serviciul monitorizare și relații cu publicul