A A A

Comunicat pe dosarul penal în privința inculpatului Ilan Șor

30 September 2019 | 44

           În ședința de astăzi, 30.09.2019, la Curtea de Apel Cahul cauza penală privind învinuirea inculpatului Ilan Șor a continuat cercetarea judecătorească, s-a examinat legalitatea refuzului directorului Centrului Național de Expertize Judiciare (CNEJ) de a efectua expertiza financiar – contabilă.

        Consultând opinia părților în respectivul proces penal prin încheierea motivată a Colegiului penal s-a dispus constatarea faptului că refuzul de efectuare a expertizei financiar – contabile dispusă prin încheierea Curții de Apel Cahul din 19.09.2018, a fost decis de persoana neabilitată cu atribuția de a refuza efectuarea expertizei – directorul CNEJ – Olga Cataraga, și trimiterea repetată cauzei penale la instituția de expertiză CNEJ pentru efectuarea expertizei financiar – contabile dispusă prin încheierea din 19.09.2018 de către expert sau experți judiciari competenți în domeniul respectiv înscriși în Registrul de Stat al experților judiciari.

           Următoarea ședința a fost stabilită pentru data de 08.11.2019 ora 11.00.

         

Serviciul monitorizare și relații cu publice